Dimineața, ea, persoana, mă umple de viața și dor.

Îmi amintește ca întunericul e trecător,

Ca viața însăși mai doarme adesea,

Ca dorul plutește și se dezmierda prin copaci.

Da-mi dimineți ca sa renasc,

Iar eu îți dau cu disperare nopțile și o cafea.

Știu ca nu-i suficientă, dar e a mea.

Ah, un zgomot de mașini…

Ce căutați in dimineața mea?

Opresc cadrul ca vreau sa-l trăiesc adesea

Precum un gif in bumerang.

Ma gâdila in nări aerul, exista!

Nu-i aer mai curat ca dimineața.

Și norii…uite-i adormiți și statici!

Ce peisaj rupt din matrici.

Oriunde dimineața-i profunda

Și nu as da-o pe niciun apus.

Îmi place sa renasc și nu sa mor încet.

Îmi place sa ma deschid și întind

Nu capul sa mi-l plec.

Și sa culeg prima raza de la zi,

S-o țin in brațe pana ai sa-mi vii.

Știi ce? Tu poți sa stai acasă,

Dar lasă-mi dimineața și in asfințit

Ca vreau sa tot repet un început

Acela când in dimineață te-am văzut.

Și te-am privit atât de dulce prin perdea,

Tu, mic copil din dimineața mea

Și voiam sa te ating și simt,

Dar tu ca dimineața ai fugit după apus.

Dimineața pe mine s-a supărat.

Am uitat de câteva zile sa o salut.

Am dormit mai mult, nu e ca am vrut,

Somnul, nu noaptea m-a fermecat.

Dorm ca adesea somnul e mai bun ca viața.

Dorm ca trează nu am cu cine sa povestesc.

Dorm că visele mă trag la ele

Amețită de noapte cu paradisul, hoața.

Ma incarc de la dimineața ca floarea de la soare,

D-aia sunt leșinata ca te-am pierdut pe tine.

Noaptea ma consuma și-mi ia din energie

Pe când tu, dimineața mea, îmi dai seva ta sa înfloresc.

Ce are drujba aia cu dimineața mea ?

De ce îmi taie pacea și liniștea din ea?

Pleacă, pleacă, și lasă-mă-n lumina.

E dimineața mea petrecută in grădina.

Te îmbrățișez,