O nouă viață. O nouă cultură. Time for AFRICAn life

Nu poți fugi niciodată de ceea ce este în interiorul tău. De aceea eu, acum, trebuie să plec.

Mi-am construit această plecare în minte încă de când eram copil. Pe principiul ai grijă ce-ți dorești că se poate îndeplini, profeție autoîmplinită…sau ca poveștile din basme.

Cand eram mică și oamenii mă întrebau când am de gând să mă mărit și să fac copii (desigur ei glumeau cu mine), eu le răspundeam hotărâtă că la 25 de ani eu plec în Africa să am grijă de copii.

25 de ani mi se părea capătul vieții. Uite că pe 5 februarie 2020, fetița de 5 ani va împlini profetica vârstă. Destinul mi-a bătut la ușă: “Angi, nu dezamăgi copilul curajos de atunci.”

O prietenă m-a întrebat: “cum e posibil să știi că vei pleca de când erai copil?”Eu: “nu știu…e ca o profeție. Așa am simțit că vreau să fac. “

Desigur, mi se întâmplă adesea ca oamenii să râdă de visurile mele mult prea mari și totuși cei care au ajuns să mă cunoască, știu că dacă spun ceva, fac. M-am întâlnit cu unii peste ani de zile și își aminteau ce spuneam că am să realizez, iar acum a devenit parte din viața mea.

Tot pe atunci, un unchi de al meu (Dumnezeu să-te ierte nenea Jan), avea multe maimuțe de pluș la mașină. Eram înnebunită și abia mă luau ai mei de acolo. Apoi, ca să nu mai plâng atât că vreau o maimuță de companie, am numit câinele vecinilor mei (unul lățos), “Maimuța”. Ulterior prin clasa a 4 a, fratele meu mi-a cumpărat o gorilă de pluș dintr-o vacanță la munte. Încă o am.

Pe nepusă masă, când vârsta de 25 de ani se apropie, am primit oportunitatea de a pleca în Uganda, Africa, să lucrez și să am grijă de copiii orfani, să ajut la împuternicirea, inspirarea și îndrumarea comunității africane (construcții, grădinărit, educație, autoîngrijire, de învățat chestii practice pentru femei). La anu pe  5 februarie împlinesc 25 de ani și îi voi sarbatori în Africa, Uganda – țara renumită pentru maimuțe și gorile!

Adevărul e că nu prea știu la ce mă înham. Sunt doar eu cu visurile mele și dorința enormă de a ajuta și inspira oamenii oriunde merg. Ce expriențe voi trăi? Ce provocări voi avea…câtă frică am să simt. Nu știu. Acum sunt doar fericită, senină, entuziasmată, deschisă să primesc tot ce vine către mine și să îmbrățișez necunoscutul.

Curaj, Angi! Traiești viața ca un vis.

Prima carte pe care am citit-o în viața mea a fost “Alice în țara minunilor.” Mi-o cumpărase mama că arăta așa “ca pentru fetițe”. De atunci și eu am început să-mi construiesc viața ca o poveste plină de fantezie.

Când mi se pare mie că nu mă aleg cu nimic dintr-o experiență, mă gândesc că eu am fost trimisă pentru cineva, să ajut, inspir, direcționez.

O altă provocare a fost să-mi schimb toate documente că expirau la anu de ziua mea: carduri bancare, buletin, pașaport, acte firmă, plus multe altele de care m-am ocupat…

Uneori îmi place să merg în locuri în care sunt “nimeni” pentru că sunt sătulă de raportarea celor din jur la mine ca la “Angelica Burcea -the brand.” Să fiu simplă, oamenii să-mi vorbeasca onest, să se comporte normal în prezența mea nu încercând să-mi prezinte o mască.

Nu conteaza cine sunt eu în lumea mea mică și îngustă. Pe ei nu îi interesează diplomele și certificările mele. Pentru ei nu o să fiu Angelica Burcea, nici măcar Angelica. O sa fiu Angi. Atât de simplă și “goală” de orice ego pentru a le permite lor să mă accepte și să mă primească în lumea și spațiul lor. Sau poate chiar adopt un nume african. În Jordan mi-au spus că numele meu de arăboaică se potrivește a fi Zarifa…cine știe cum o să mă numesc în Uganda când nu sunt nici măcar Angi.

Am înțeles că în Uganda toți mă vor numi “muzungu“, ceea ce înseamnă “om alb”.

Pregătirea pentru călătorie a fost costisitoare, scumpă și cu multă alergătură.

Cu greu am găsit să-mi fac vacciunurile: febra galbenă, tifoidă, recoltat sânge, hepatita A. (Hepatita B, vaccin, am facut când eram mică). Altă muncă a fost să fac rost de pastile pentru malarie. Se aduc de două ori pe an în România la farmacia Academiei și 2Na. Atât pentru vaccinuri, cât și pastile, prieteni fantastici au făcut eforturi pentru mine să îmi găsească. Le mulțumesc! M-ați câștigat.

Știți cum este să mergi prin farmacii și să cauți pastile pentru malarie în Europa secolului 21 ? :)))

Toate peste toate, despre aceste pastile se scrie și zice că au multe efecte adverse: contracții puternice, halucinații, vise etc, plus că deshidratează și afectează ficatul.

Am un certificat internațional de vaccin și mă simt precum un câine care are așa ceva.

Am atâția viruși adormiți în mine de mă simt bionică. Pardon! Biologică de-a dreptul. Acum mă pot duce oriunde în lume lejer.

Vaccinurile m-au costat 700 lei; avionul 741,64 euro; spray-uri pentru țânțari de la Himalaya 194 lei; cosmeticele și produsele de îngrijire le-am luat de la Oriflame (măcar aici am avut reducere), iar cu pastilele de malarie am scăpat pentru că mi le dă niște prieteni. Clar am avut și alte cheltuileli, dar nu-mi stă mintea la ele. Viza mi-o iau din aeroportul din Entebbe, 45 euro. În privința hainelor, îmi iau cele mai simple chestii din dulap, pantaloni lungi, bluze. Intenționez să procedez la fel ca în Iordania și să las la plecare toate hainele unei prietene pe care mi-o fac acolo. În Iordania i-am lăsat hainele și cosmeticele rămase prietenei mele sirience, ea mai are alte 2 surori. 

Plec vreo 3-4 luni..așa că ne vedem la anu. Zic eu că mă întorc sănătoasă, întreagă, luminată și cu sufletul plin.

Suntem 6 oameni din țări diferite. Stăm în aceeași casă și ne gospodărim împreună. Eu nu am nicio problemă. Am multă experiență în a lucra în medii interculturale și accept toate culturile pe care le-am întâlnit fără pic de reticeță. Suntem cu toții oameni și nu pun pe nimeni în nicio categorie sau să-l judec în funcție de țara sa. 

Tata mi-a spus că “Dumnezeu lucrează prin oameni.” Am simțit atât de mult ajutor din partea oamenilor cu care mă înconjor și eu însămi îmi place să ofer. Mi-am făcut chiar o mantră personală “doamne, dă-mi putere, inspirație, oportunități și învață-mă cum să ajut oamenii în nevoie. “

Simplitatea absolută este în Africa. Mi s-a spus să folosesc apă îmbuteliată inclusiv pentru spălatul pe dinți; să nu comunic cu străinii, să fiu mereu vigilentă pentru că se fură în prostie. Desigur, să stau în grup sau cu oamenii cunoscuți, fară ieșiri seara, pentru a nu fi răpită. Cultura extrem de conservatoare la care mă raportez, mă pune din nou să îmi acopăr corpul și pielea cu haine, cât să și evit interacțiunile cu bărbații. Am întâlnit aspectele astea în Iordania.

În privința alimentației, probabil am să trăiesc cu fructe și legume. Street food nu mi se recomandă, carnea este scumpă și neigienică. Spre norocul meu, nu mai consum carne de ceva timp. Lactatele lipsesc și ele din piesaj. Mă fac vegană adaptată la mediul de viață.

Un mare psiholog, fost ministru al educației, Miclea, afirmă în interviurile sale cum călătoriile îi reamintesc cine este și îi permite să își lărgească sfera de toleranță a diversității. Dacă stăm în lumea noastră și oamenii ne cunosc, ne simțim prea importanți și pierdem contactul cu realitatea, prezentul. Avem nevoie să simțim cât de mare este lumea și noi suntem doar o simplă scamă în ea. Suntem precum praful. Ușor de suflat. Mai ales când nu suntem complet ancorați și cu rădăcini.

Total pregătită să încep o nouă viață cu sufletul înainte! Un psiholog voluntar în Uganda, Africa. 

Las în urmă familia mea confuză de alegerile mele, mândri, dar speriați; prieteni fantastici, oameni iubitori și mă aventurez în necunoscut căutând să parcurg labirintul către interiorul meu și să mă cresc pe mine pentru a putea să îi ajut pe ceilalți.

Tata s-a apucat de citit chestii pe net despre Uganda. Mama mi-a zis că s-a îmbolnăvit când a văzut sărăcia și lipsa de hrană, apă. Eu mă mir cum a găsit informație în limba română, eu am citit doar în engleză. :))) Am sunat-o pe mama când mi-am luat biletele de avion. Ea mi-a spus că a avut visul ăsta : “o anunțam că am biletele, plecam, iar în aeroport nu mă aștepta nimeni, apoi mi-au zis că nu mai au nevoie de mine și să plec acasă.” I-am zis că a visat frumos, dar eu chiar plec și rămân acolo până la final. Bunicii mei sunt bolnavi și ei vis-a-vis de plecarea mea. Cunoscând-o pe mămaia, îi va reproșa încontinuu mamei că este “nebună” că mă lasă să plec; parcă ar reuși vreodată cineva să mă oprească. Fratele meu mă susține și știu că orice provocare am să întâmpin, dacă îi dau un mesaj, va fi alături de mine și mă va ajuta cum va putea.

Sfatul meu pentru voi: căutați mereu fericirea și totuși faceți lucruri cu sens. Fericirea care se găsește doar în interiorul vostru și în niciun caz în lucrurile materiale de afară. Iubiți oamenii, aveți curaj să îi cunoașteți și îmbrățișați schimbarea și necunoscutul. Dincolo de orice experiență care pare “pierdere/ ușă închisă” este șansa vieții voastre către destin, împlinire și mai ales fericire.

Trăiți în așa fel încât, atunci când veți avea ultimul ceas de viață, să fiți senini și fără regrete. Într-o zi vom muri, dar în toate celelalte fiți conștienți, prezenți să trăiți! Viața se întâmplă în fiecare moment. Momentul de ACUM contează, capturați-l cu inima.

Vă iubesc adânc și deplin,

Facebook Comments
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Denisa
Denisa
7 months ago

Esti minunata.Drum bun!Sa ne revedem cu drag!