1. “Poate dragostea e ca o umbră.
Cine o calcă pleacă cu ea”;
Poate fiecare rasuflare e un ecou al unei amintiri;
Poate fiecare cuvânt din câmpul semantic
E rostit de tine de are rezonanță.
2. Te văd prin colțul unui ochi
Ș-aud foșnetul respirației tale,
Par absenta, dar topită de genunchi
Ridic privirea din întâmplare agale.
3. Ce văd mă ține țintuită neanunțat:
Sunt ochii tai pe care-i tot feresc.
Am un deficit de atenție pronunțat,
Gura ta c-o vorbă o cersesc.
4. E atât de trist sa cauți a te rupe de polul tău magnetic.
Tu împingi departe-o amintire, iar el te apropie frenetic.
Ce ți-e și cu fizica asta și regulile ei
Ma încurcă chimia dintre noi trei.
5. Că suntem 3, dragul meu străin:
Eu, tu și egoul meschin.
Al meu, al tău nici n-are nume,
Dar el e de vina ca nu ma pot abține.
6. Mi-e teama știi,
De te-aș privi,
C-am ochii triști și ai putea sa rupi apărarea și dincolo de ea
S-ajungi sublim ca un delfin
In inima mea.
7. Și nici ea nu ar putea atunci sa para trista
Ar rade și cânta neîncetat,
Iar eu o prefer adormita sa nu facă gălăgie in lumea mea.
Ce gălăgie? E ca un motor ca are pentru cine a funcționa,
Pulsează viața, energie și începe a butona.
8. Dă ordine și-mi pune neuronii in mișcare,
As putea atunci sa funcționez mai tare,
Dar eu prefer liniștea ca-i trista,
Calma și agale nu ma pune in vibrare.
9. Tu, inimă, de-ai bate mi-ai da teme multe,
Iar eu am obosit ca el sa tot asculte.
Fiecare vers ce tu i-l spui prin unde,
Fiecare râs ce i-l trimiți pe nevăzute.
10. Lasă-mă rece, mă prefer regină.
Nu vreau vreo săgeata de caldura in străfundul meu.
Lasă-mi regatul și garda pusă,
Nu vreau prizonieri in castelul meu.
11. Mi-am luat telefonul sa scriu și am simțit durere.
Sunt o artista și am nevoie de atenție sa simt plăcere.
Atenție? Mă mulțumesc cu orice de-i de la tine:
Un surâs, o privire sau doar o intrebare.
12. Îmi fac singura scenariul in visul de seara:
Cum tu transformi surâsul in îmbrățișare,
Cum eu îți iau cuvântul printr-o sărutare,
Cum amândoi călătorim prin stele sau la mare.
13. Am un cântec in privire,
O coarda ondulată sună in mine,
O vibrație tristă te cântă fantomatic,
Nu degeaba îmi apari un pic lunatic.
14. De ce ești in ceață, luna mea ?
Sau poate eu am ceață de nu ajung la ea?
Uneori mi-ar plăcea să privesc de sus o viață.
Nu a mea c-o știu prea bine,
Ci pe-a ta de-i despre mine.
15. Un zâmbet interiorizat ca o lumina
Joaca și aleargă prin coastele arcuite
Sapă in mine precum o mină,
Din tine coastele îmi sunt venite
Cum Eva făcută din Adam
Domnul a dat “a fi” sau “eram”.
16. M-am lăsat sa curg pe undeva,
Mi-am permis sa cad din înălțimea trufiei mele.
Iată-mă muritoare și iubind o umbră cumva,
Fantoma idealului pe care ți-l atribui privirii tale.
17. M-am întins precum culoarea unei pene,
E o cercetare a ființei mele.
Vreau sa cred mai mult decât pot a vedea,
Am o fantasma in care sunt a ta, iar tu trăiești umbra mea.
Te îmbrățișez cu drag,