🌈🌸🌱 Explorând Vitraliul din oglindă

1. Sunt un amalgam de umbre vii,

Oameni care au vrut să-mi împrumute credința lor,

Umbre ce au săpat în mine povestea ce o vor.

Curăț din conștiință tot ce nu-i al meu cu raze mii.

Dezlipesc cu grijă abțibilduri de pe mine,

Frec și scutur tot ce nu-mi aparține.

2. Mă văd acum într-o oglindă spartă.

Aș vrea să o unesc sau să o fac colorată.

Mă chinui să transform în mozaic

Ce-am cules din mediu sau nimic.

3. Privesc atent fiecare ciob

Gândind la omul ce l-a colorat,

A adus în mine o pată ca un bob,

E un vis mărunt, dar un vitraliu lat.

4. Hmm. Păreau doar bucățele fără legătură,

Dar văd acum un tablou frumos și are gură!

Un ciob roșu pus simetric arcuit

Sunt buzele cu care am iubit.

5. Să sparg ciobul în două pentru a grăi

Sau să-l las lipit doar pentru a zâmbi ?

Mă uit la două puncte negre ce par a fi doi ochi,

Un ciob albastru se găsește sub ele.

Ce caută bucata de cer în ochii mei ?

O fi o lacrimă de dor sau visurile mele?

6. Inima nu-i roșie, ci plină de culoare

Cum oceanul are nuanțe care

Îl pictează și creează tot ce eu privesc.

Așa și inima-i plină de oameni ce-i iubesc.

7. Uite acolo cioburi oarbe

Precum veacurile albe.

Sunt mici găuri ce mă golesc de tot.

Pfff, iau repede un creion să le umplu cu un tort.

8. De privesc din spate, văd multe transparente,

Sticla străbătută de soare,

Dar las ca-i bine să am o completare.

Caut să umplu golurile, dar crapă vehemente.

9. Cobor cu mâna pe vitraliul reflectat.

Ah! Un ciob m-a înțepat!

Ficatul pare supărat și îi tare furios.

A strâns în el durere, cuvinte fără rost.

10. Șoptesc: te accept în imperfect

Corp frumos pe alocuri “defect”.

Hai!!! Nu te ascuții la mine!

Am glumit, ești perfect cu sângele ce-mi iese din vine.

11. Dar unde mi-e sângele în vitraliul meu?

Ah! El e ciobul ăla mare și greu.

Își schimbă adesea culoarea după cuvinte.

Să am grijă mereu ce am în minte.

12. Ce-mi rămâne de explorat ?

Basorelieful cândva alintat:

Sânii, uneori mai rotunzi,

Alteori mai grei sau flămânzi.

13. În loc de brațe și picioare în travaliu,

O salcie se întinde prin vitraliu.

Se onduiește și dansează după propriul cântec,

Parcă n-are stare încă din pântec.

14. Gata! Amprentare completă a omului din oglindă.

Au! Înțeapă, m-apasă și pe jos dărâmă boabe mici de grindă.

Am uitat să privesc către curcubeul plin de viața.

Ați ghicit! Organul ce pulsează energie.

Salcia se împământează și cucerește terenul,

Cioburile se lipesc în puzzle-ul complet,

Golurile se umplu cu visuri și iubire.

15. Acesta e adevărul! Acum mă accept pe mine.

Privesc omul ce sunt: frumos, nebun și imperfect.

Iubesc că sunt și trăiesc în prezent.

🅰🅱

Te îmbrățișez cu drag,